Delta Dunării este locul cu cel mai mare potențial piscicol din țara noastră, aici obținându-se 50% din producția de pește de apă dulce a României. Așadar, pe bună dreptate, poate fi considerat un rai al celor pasionați de pescuit. Cel mai frecvent întâlnite specii de pești din Deltă sunt știuca, șalăul, crapul și somnul, cel din urmă fiind și cea mai mare specie de pește din delta Dunării.
Amatorii de pescuit sportiv care merg în Deltă trebuie să se informeze cu privire la perioadele de prohibiție și să își procure permisele de acces și pescuit. Permisele pentru acces și pescuit se eliberează de către Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării (ARBDD), dacă este vorba despre o baltă care se află în Rezervație. Dacă zona aleasă pentru pescuit nu se află pe terioriul RBDD, este necesar un permis de la Agenția Natională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA).
Administrația Rezervației Biosferei Deltei Dunării a stabilit 31 de zone pentru pescuitul sportiv, iar cele mai bune locuri dintre acestea sunt:
– Lacul Fortuna, unul dintre cele mai mari lacuri din deltă, unde pescuitul se face din barcă sau de pe mal, și unde poți prinde crap și somni.
– Canalul Olguța, loc preferat al pescarilor de știucă și biban. Aici, accesul pescarilor se face doar cu barca, iar pe lângă rapirori, pe acest canal mai poți prinde crap, caras și plătică.
– Pe brațul vechi al Dunării, dinspre Mahmudia; Balta Traian; Enisala, cu acces dinspre DN Constanța – Tulcea; zona Mila 23, unde poți pescui liniștit de pe mal sau din barcă.
Pescarii care doresc să meargă cu cortul trebuie să știe că există zone special amenajate pentru campare în Sfântu Gheorghe, Partizani și Chilia. În Delta Dunării este interzisă aprinderea grătarului.