Delta Dunării este cea mai întinsă zonă umedă de pe continent și, totodata, cel mai mare sistem de purificare al apei din Europa.
Bogăția naturală a acestui loc face ca Delta Dunării să ocupe locul trei în lume în rândul celor mai importante rezervații naturale de pe glob.
Este ecosistemul cu cele mai multe specii de păsări din Europa, pe timpul verii întâlnindu-se aici peste 320 de specii, dintre care 166 cuibăresc în deltă, iar 159 sunt migratoare. Pe timp de iarnă, peste 1 milion de gâște sălbatice, lebede, lișițe și rațe poposesc între stufuri. Delta Dunării găzduieste peste 1.830 de specii de copaci și plante și peste 2.440 de specii de insecte.
Tot aici găsim cea mai întinsă zonă compactă de stufăriș de pe continent (240 000 ha), 30 de tipuri de ecosisteme, 60% din populația mondială de cormoran mic și 50% din cea de gască cu gât roșu.
În apele Dunării și ale Deltei întâlnim cel mai mare pește de apă dulce din lume-morunul (Huso huso), de altfel în România și Bulgaria fiind singurele populații viabile de sturioni sălbatici din Europa. La fel ca și ceilalți sturioni pe care îi mai întâlnim la noi-păstruga, viza, nisetrul și cega, toate specii protejate-acest pește este pe cale de dispariție.
Delta Dunării este cea mai mare suprafață reconstruită ecologic din Europa, 15.025 ha de teren agricol și piscicol fiind renaturate prin reconstrucție ecologică, din anii ’90 și până azi.