Asociația Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării a fost fondată în anul 2007, la inițiativa unui grup de prieteni, din dorința de a proteja o zonă unică în Europa și în lume: Delta Dunării. Considerată o veritabilă bancă de gene pentru patrimoniul universal, Delta Dunării adăpostește peste 5 000 de specii de floră și faună. Din 1991 a fost inclusă în patrimoniul UNESCO și a fost declarată Rezervație a Biosferei.
Și totuși, acest paradis este în pericol! Poluarea, braconajul, lipsa resurselor autorităților de resort, depopularea localităților fac ca zonele protejate să se afle într-o continuă degradare.